Înscrierea la examenul de admitere la stagiu în vederea obţinerii calităţii de expert contabil sau de contabil autorizat se face în baza unui dosar care se depune la sediul filialei CECCAR în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul candidatul până la data de 20 octombrie 2023.
Conținutul dosarului de înscriere pentru susținerea examenului de admitere la stagiu în vederea obţinerii calităţii de expert contabil:
cererea de înscriere (model Anexă);
certificatul medical din care să rezulte că solicitantul are capacitate de exercițiu deplină;
curriculum vitae (model Anexă);
copia certificată pentru conformitate cu originalul a diplomei care atestă finalizarea studiilor superioare economice cu diplomă recunoscută de Ministerul Educației;
certificat de cazier judiciar cu termen de valabilitate neexpirat;
dovada achitării taxei de înscriere la examen în cuantum de 175 Euro (c/v în lei la cursul BNR din ziua plăţii), taxă care va fi achitată în contul filialei în cadrul căreia se face înscrierea;
acordul GDPR (model Anexă);
acordul de înregistrare audio-video (model Anexă);

Conținutul dosarului de înscriere pentru susținerea examenului de admitere la stagiu în vederea obţinerii calităţii de contabil autorizat:
cererea de înscriere (model Anexă);
certificatul medical din care să rezulte că solicitantul are capacitate de exercițiu deplină;
curriculum vitae (model Anexă);
copia certificată pentru conformitate cu originalul a diplomei care atestă finalizarea studiilor medii cu diplomă recunoscută de Ministerul Educației;
certificat de cazier judiciar cu termen de valabilitate neexpirat;
dovada achitării taxei de înscriere la examen în cuantum de 125 Euro (c/v în lei la cursul BNR din ziua plăţii), taxă care va fi achitată în contul filialei în cadrul căreia se face înscrierea;
acordul GDPR (model Anexă);
acordul de înregistrare audio-video (model Anexă);
Examenul de admitere la stagiu se va organiza în zilele de 10 – 11 noiembrie 2023 și constă în următoarele:
Pentru categoria de expert contabil susținerea a două probe scrise, după cum urmează:
Pentru categoria contabililor autorizaţi care îndeplinesc condiţia de studii superioare economice susținerea unei probe scrise cu subiecte din disciplinele Contabilitate, Evaluare economică şi financiară a întreprinderilor, Audit, Expertiză contabilă, Doctrina şi deontologia profesiei contabile cu o durată de 4 ore;
Pentru categoria de contabil autorizat susținerea unei probe scrise, cu subiecte din disciplinele Contabilitate, Fiscalitate şi Drept, cu o durată de 3 ore.
Se declară admiși candidații care obțin cel puțin media 7 și minimum nota 6 la fiecare disciplină de examen.
Camera Consultanților Fiscali organizează examenul de atribuire a calităţii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent în sistem online în data de 4 noiembrie 2023.
Examenul online poate fi susținut de către candidați de acasă sau din orice altă locație în care sunt asigurate conexiunea la internet și celelalte condiții tehnice pentru susținerea examenului (click aici – vezi extras din Regulamentul de examen).
Procedura tehnică privind conectarea pe platforma online și desfășurarea examenului se va publica pe siteul CCF, cu cel puțin 15 zile înainte de susținerea acestuia.
Înscrierea la examen se face în perioada 25 septembrie 2023 – 13 octombrie 2023, pe site-ul www.ccfiscali.ro – secțiunea EXAMEN, prin crearea unui cont în aplicația de gestionare a dosarelor candidaților la examen, folosind o adresă de e-mail validă.
Pentru atribuirea calităţii de Consultant fiscal, persoanele fizice trebuie să promoveze un examen care se organizează de către Camera Consultanţilor Fiscali în baza unui regulament aprobat de Consiliul superior și publicat în Monitorul Oficial, Partea I.
În vederea înscrierii la examen, candidaţii, persoane fizice, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
să fie licențiați ai unei facultăți cu profil economic;
să aibă o experiență profesională de minimum 5 ani, dintre care minimum 3 ani în una sau mai multe dintre următoarele activități:
să nu aibă antecedente penale pentru săvârșirea unor infracțiuni sancționate de legile fiscale, financiar-contabile, vamale, cele care privesc disciplina financiară, precum și alte infracțiuni în legătură cu exercitarea activităților prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b) din Regulament;
să aibă capacitate deplină de exercițiu;
să fie apți din punct de vedere medical pentru exercitarea profesiei.

cererea de înscriere la examen;
declarația de informare și de acceptare a operațiunilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal de către Camera Consultanților;
curriculum vitae;
diploma de licență, în copie, precum și copii ale actelor doveditoare, în cazul schimbării numelui;
carnetul de muncă, în copie, adeverință eliberată de angajator, adrese eliberate de asociațiile profesionale din care fac parte, în cazul profesiilor liberale;
actul de identitate, în copie;
certificatul de cazier judiciar;
certificatul de cazier fiscal;
adeverință medicală eliberată de medicul de familie care să ateste că sunt clinic sănătoși;
declarație pe propria răspundere privind capacitatea deplină de exercițiu;
documentul de plată a taxei de înscriere la examen - Nivelul taxei se stabilește anual prin hotărâre a Consiliului superior al Camerei Consultanților Fiscali;
două fotografii 2/3 cm.
Documentele în copie menționate mai sus vor fi certificate de titular pentru conformitate cu originalul, folosind sintagma “conform cu originalul”, numele și prenumele, semnătura și data.
Pentru atribuirea calităţii de Consultant fiscal asistent, persoanele fizice trebuie sa promoveze un examen care se organizează de către Camera Consultanţilor Fiscali în baza unui regulament aprobat de Consiliul superior și publicat în Monitorul Oficial, Partea I.
În vederea înscrierii la examen candidaţii, persoane fizice, trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
